Cand eram mica, totdeauna asteptam cu nerabdare sa vina ziua mea. Mama imi facea tort, cumpara sucuri si invitam vreo cativa prieteni la mine. Asa de tare ma bucuram. Mai mult pentru timpul petrecut cu ei, decat pentru orice altceva. Multa vreme am asteptat sa vina ziua mea de nastere, fiindca simteam ca e o zi speciala. Asta pana mi-am dat seama ca incep sa ajung la o varsta, nu foarte tanara. Era frumos cand ziceam ca am 18 ani, sau 20, hai ca mergea si un 25, dar deja cand zic 30. Parca simt ca fuge timpul asta, zau asa. Stiu ca nu am de ce sa ma consider batrana, ca nu sunt. Ma sperie doar cifra, atat.
Acum, la maturitate, ma bucur mai mult pentru un La multi venit din partea unui bun prieten, decat o petrecere. Nu mai am acelasi chef de mers la petreci cum o faceam candva. Simt ca nu m-as mai putea integra. Asa ca eu prefer sa imi petrec ziua asa de nastere, acasa, cu familia si prietenii. Stam, povestim, vedem un film, ne jucam cu copii. E parca mai relaxanta asa. Si e mai odihnitor. Nu vin acasa cu parul plin de fum si toata transpirata de la prea multa topaiala.
Cadouri importante nu prea am primit. Insa nu pot sa nu uit momentele cand imi tineam ziua la tara, si imi faceau bunica si matusa, o petrecere in toata regula. Si atunci da, primeam cadouri de la toti. Dar cel mai mult ma bucuram pentru banii pe care ii primeam. Asa puteam sa-mi cumpar ce voiam eu, fara sa supar pe nimeni. Mentionez ca nici mie nu imi place sa fac prea multe cadouri. Si nici nu ma pricep. Stau ore intregi in magazin gandindu-ma ce as putea sa cumpar.
No comments:
Post a Comment