Cu slova lui muiată-n ironie
Şi, nu ştiu cum, un gînd mă ispiteşte...
Mă iartă, doamnă, că ti-l spun şi ţie...
Tu ne-ai uitat, tu din strigarea noastră
Nu ştii nimic, nimica nu te doare;
Nici Dunărea nu-ţi plînge la fereastră,
Nici munţii mei nu pot să te-nfioare...
Nu ne-nţelegi nici visul, nici cuvîntul,
Nici cîntecul tu nu ni-l poţi cunoaşte...
Din ţara ta ţi-a mai rămas pămîntul,
Ai grîu în el, dar ţi-ai uitat de moaşte...”
No comments:
Post a Comment