Memorii vechi si noi

Să încep cu cele vechi.. cred că anii au numere nu cifre..
Primele mele versuri:
Dimineaţă în zare un roşu punct apare
Mă întreb: ce este oare?
Pescăruşii îmi spun din zare
Că acel punct este un soare
Ce iesă iar şi iar din mare
Cu raze lungi şi calde şi binefăcătoare
(nu cred că le-aş putea uita, îmi plac că nu au semne de punctuaţie)
Şi cu cele noi:
Dacă aş putea alege ce vreau să fiu…
Cred că aş vrea să fiu un nor de ploaie de Mai. Să colind cerul iar apoi să mă chinui a mă ploua. Să fiu ploaie, să cad pe chipuri, pe flori, pe pietre. Apoi din imensitatea mea să mă adun într-o baltă fix în calea unui călător neatent… vreau să mă transform, apoi, în trăirea lui din momentul în care mă calcă. Oare voi fi frustrare ori fericire? Aşa, în masă emoţională, m-aş lăsa purtat de vânt, până aş intra în primul om ce poartă un aer degajat. M-aş lăsa filtrat de caracterul său până aş ajunge esenţă pură din esenţa lui.. m-aş transforma în sclipire şi m-aş cuibari în ochii  săi. Apoi, eu sclipire, să atrag insecta sufletului pereche. Atunci m-aş transforam în dragoste… în nor de dragoste şi m-aş lepada de legi. Dar nu sunt toate  posibilitătile… aşa că eu, cel dragoste, sunt nevoit să mă transform în dor şi să zbor spre departe, prea departe.  Dar, prea îndorurat cedez în faţa îngerului cu aripi de gheaţă.  Dar ca prin magie, îngerul cu aripi grele a zburat iar eu am rămas în locul lui. Ce mulţi oameni vin la mine! dar eu nu pot să plec cu ei.. ei plătesc escapada, eu îmi regret neputinţa. Asta până apare el, omul inovator, ajuns la mine din curiozitate şi lipsit de explicaţii,  îmi rupe aripile. Am rămas un înger fără aripi… în clipa asta, aş vrea să mă transform în recunoştinţă şi să merg la el…. dar deja plecase, e prea curios….
îmi aştept continuarea