Jocuri

Teodora Mastacaneanu era o femeie maruntica de stat, blonda, cu ochii albastri, avea un corp delicat, cu o talie de viespe, un fund ferm si bombat, doua picioare superbe, frumos arcuite, era, cu alte cuvine, o priveliste mai mult decit interesanta, care ar fi inebunit orice barbat. Avea un farmec aparte, misterios, atragea privirile,“ sarea in ochi” , cum se spune, oriunde aparea si socializa foarte usor. Se casatorise la optasprezece ani cu un arhitect renumit, luptase cu monotonia, cu “viata la cutie” ( incercind sa-si depaseasca, oarecum, conditia de femeie domestica) reusind, in cele din urma, sa-si gaseasca un job, sa-si recistige libertatea. Casatoria cu arhitectul fusese reusita, el era perfect, o iubea nebuneste, nu se schimbase, cum se intimpla, de obicei, dupa prima zi, o lua in brate de fiecare data cind revenea de la birou, o saruta din virful degetelor de la picioare pina in crestetul capului cu patima, o alinta si dezmierda tot timpul, o aducea in pragul extazului. La firma de marketing, unde-si gasise jobul, se atasase sufleteste de un barbat extrem de rezervat, timid, care nadusea doar cind trecea pe linga el, fiind calul de bataie al tuturor colegilor.

Intr-o zi, cuprinsa de un sentiment de duiosie, il sarutase pe gura (nu-si mai amintea de ce, ii facuse un serviciu, probabil!), iar el reactionase neasteptat, ca si cind s-ar fi eliberat de toate frustarile si umilintele vietii, o luase in brate cu lacomie, o intinsese pe jos, intr-o debara, unde femeia de serviciu tinea maturile, si o avuse scurt ( tulburator), in liniste, asa cum nu i se mai intimplase pina atunci. Din momentul acela, relatia lor avea sa continuie in fiecare zi, sa se permanentizeze, lucru care nu-i displacea deloc. In alta zi, chemase pe cineva sa-i repare calculatorul si se trezise in prag cu un vlajgan cit usa, nervos ca fusese deranjat la ora atit de matinala ( nu era inca opt!). La vederea ei se inmuiase, facuse ce avea de facut, apoi,o inhatase de brat si-o zvirlise in pat, sarind peste dinsa. Se speriase de moarte, barbatul era din cale afara de voinic, si o avuse cu brutalitate, presarindu-si miscarile repezi cu icnete ragusite si cu injuraturi. La plecare ii ceruse sa se intilneasca si a doua zi, iar ea acceptase si a doua, si a treia zi, pina cind nu mai fusese necesar, intilnirile lor decurgind de la sine.

Paradoxal, Teodora nu simtise mustrari de constiinta, se temuse doar sa nu fie surprinsa de arhitect, care n-ar fi inteles-o (cum sa inteleaga?), poate chiar ar fi parasit-o, si nu era drept, pentru el, desigur, deoarece pe ea n-o mai speria perspectiva aceasta, timidul sau vlajganul n-ar fi lasat-o de izbeliste, desi, intre timp, nascuse trei fetite, cite una pentru fiecare. De la o vreme incepuse sa se intrebe cum se va sfirsi visul, fiindca toata viata ei fusese un vis, cindva era posibil sa se sfirseasca, dar ea era pregatita sa viseze pina in ultima clipa, sa viseze cu ochii deschisi…